GALERIE FOTO | Trei zile spectaculoase de concurs la CARPATHIAN MTB EPIC 2017! Tomas și Janka sunt campionii întrecerii din inima Carpaților

GALERIE FOTO | Trei zile spectaculoase de concurs la CARPATHIAN MTB EPIC 2017! Tomas și Janka sunt campionii întrecerii din inima Carpaților
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Campioni din 10 țări s-au luptat cu natura la propriu pe traseele croite în Bucegi și Piatra Craiului și au reușit să cucerească munții după 157 kilometri parcurși și 5,750 metri de urcare. Competiția CARPATHIAN MTB EPIC, proaspăt intrată în calendarul UCI 2018, a fost declarată de cicliștii profesioniști drept una dintre cele mai grele, dacă nu cea mai provocatoare, la care au participat până acum. Laurii victoriei le-au revenit sportivilor din Slovacia și Ucraina.
  • Pe durata celor trei Etape din inima Carpaților, concurenții au oferit un adevărat spectacol de ciclism și o demonstrație admirabilă de forță.

Greu, frumos, frig, stâncos, foarte tehnic, excelent, provocator… îmi place„. Acesta ar fi rezumatul foarte succint al primei ediții a CARPATHIAN MTB EPIC 2017, un concurs de ciclism montan organizat de ACS MPG, care le-a oferit celor aproape 100 de rideri, dar și zecilor de susținători și miilor de fani, un adevărat spectacol de ciclism în perioada 21-24 septembrie. Evenimentul, susținut de Banca Transilvania și Gatorade, a inclus un prolog și 3 etape desfășurate în Carpații Meridionali, cu zona de Start / Finish și Race Village organizate la Cheile Grădiștei – Fundata.

Dacă în prima zi de concurs vremea capricioasă și altitudinea le-au pus la grea încercare rezistența, în următoarele două zile cicliștii s-au confruntat cu urcări anevoioase și coborâri abrupte ce le-au testat din plin abilitățile și tehnicile. Cei mai rezistenți, dar și mai rapizi au fost sportivii din Slovacia și Ucraina. Ei au reușit să se detașeze de restul participanților pe durata celor trei zile ale CARPATHIAN MTB EPIC 2017, iar formarea de alianțe i-a ajutat și le-a adus victoria.

Slovacul Tomas Visnovský, câștigătorul tuturor celor 3 etape din acest concurs, a ajuns  duminică la Finish cu timpul de 2 ore și 47 minute, după ce a parcurs ultima cursă, cea mai scurtă, însă cu multe porțiuni dificile. „Astăzi a fost foarte greu și sunt foarte obosit. Picioarele nu s-au mișcat prea bine. Urcările au fost extrem de abrupte. Vremea a fost foarte bună dar ruta, din nou, foarte dură! Mă simt perfect că am câștigat acest concurs și că sunt campion! Toată lumea a fost extrem de drăguță aici și mi-a plăcut mult competiția. Voi reveni anul viitor, sunt foarte fericit și mulțumit de tot ceea ce se întâmplă aici”, a declarat Tomas Visnovský, pe care, în ciuda oboselii, publicul l-a putut vedea mai mereu zâmbind.


Compatriotul său,  Matej Ulik, a trecut al doilea linia de Finish, după numai patru minute, și a fost foarte aproape de Tomas, pe toată durata competiției, formând o echipă, chiar dacă este un concurs în format individual. „A fost din nou foarte greu, dar sunt bucuros că am obținut locul al doilea. Tomas a fost mult mai puternic decât noi, ceilalți concurenți. Consider că este o pregătire bună și un loc foarte bun obținut aici, pentru mine. Cursa a fost foarte bine organizată, munții sunt foarte frumoși, priveliștea și peisajele de aici sunt superbe„, a afirmat Matej Ulik, care apoi și-a felicitat colegul de cursă.

Pe locul trei s-a clasat Márton Blazsó, care s-a luptat din greu pentru a-și menține locul pe podium. Campionul ungar a reușit să rămână cu picioarele pe pământ și să se concentreze, așa cum și-a promis de ieri. „Sunt destul de mulțumit, cei doi sportivi slovaci au fost foarte puternici. Eu am fost imediat în spatele lor. Cred că am reușit să obțin locul 3 în clasamentul general„, a spus zâmbind Márton.

Și în ultima etapă podiumul fetelor a fost dominat de campioanele din Ucraina și Slovacia, iar ordinea a fost aceeași de sâmbătă. Krystyna Konvisarova a trecut prima linia de Finish, cu un timp de 3 ore și 31 de minute, urmată la două minute distanță de Janka Keseg Å tevková. Ceva mai târziu au sosit Andrea Juhásová și Hanna Verheles. În clasamentul general al competiției CARPATHIAN MTB EPIC 2017, ordinea câștigătoarelor este următoarea: locul 1 – Janka Keseg Å tevková, din Slovacia, locul 2 – Krystyna Konvisarova și locul 3 – Hanna Verheles, amândouă din Ucraina.

„A fost destul de dur, dar m-am simțit mai bine decât în zilele precedente. Este un semn bun pentru mine, mi-am intrat în ritm. Știam că nu o să mai am altă șansă ca să câștig competiția. Mi-a plăcut foarte mult, organizarea a fost foarte bună, toată lumea este foarte drăguță și primitoare. Este pentru prima dată când am venit în România, dar nu ultima cu siguranță! Îmi place foarte mult ce se întâmplă aici”,
Krystyna Konvisarova, campioană la UCI MTB Marathon Series în ultimii doi ani

Greutatea în etapa a treia a fost dată de ascensiunea printr-un domeniu stâncos, cu drumuri denivelate, până la vârful Bucșa, situat la 1.845 metri altitudine, care separă munții Bucegi de masivul Leaota. Câștigătoarea acestei ediții a concursului, Janka Keseg Å tevková, a ales un ritm, pe durata ultimei etape, care să îi asigure poziția: „La început am încercat să stau alături de Krystyna, dar nu m-am simțit foarte bine. Ea a fost mai puternică azi. Bineînțeles că mi-ar plăcea să revin aici, organizarea a fost excepțională! Totul a fost perfect la acest eveniment, mă bucur că anul viitor va fi o cursă UCI! Sper să pot reveni aici să concurez„. Janka Keseg Å tevková a participat de trei ori la Olimpiadă și la Absa Cape Epic, cea mai populară competiție pe etape din lume.
 
Vestea că anul viitor CARPATHIAN MTB EPIC se va desfășura sub umbrela Uniunii Cicliste Internaționale (UCI) a venit chiar în acest weekend. Competiția în 3 etape este anunțată în calendarul oficial, astfel că a doua ediție va avea loc în vara anului viitor, în perioada 16-19 august 2018, tot la Cheile Grădiștei – Fundata. Acest fapt va duce la un alt nivel concursul, iar România va fi promovată mult mai amplu ca destinație ce merită explorată, pe scena internațională a ciclismului.

Cicliștii din țara noastră s-au descurcat admirabil în această competiție, apreciată de toți participanții ca fiind cea mai grea la care au luat parte. Lucian Logigan, campionul balcanic și național la XCO și unul dintre ambasadorii sportivi ai evenimentului, a declarat: „Am o medalie de Finisher. M-am simțit bine astăzi, mai ales pe partea a doua a traseului, prima parte fiind foarte, foarte abruptă. Am terminat pe cinci, am tras tare ca să recuperez și să fiu pe o poziție bună în clasamentul general. Cele trei zile au fost foarte dificile din cauza traseului, dar și a vremii„.

Cursa 4-day EPIC, la nivelul Amatori, a fost câștigată de Catriona Sutherland, din Anglia, și David Kecskes, din România, primii în clasamentul general al ediției. „Mi-a plăcut foarte tare! M-am simțit mult mai puternică astăzi, dar așa ești după două zile de efort și urcat pe stânci. Mi-a plăcut foarte mult să urc pe munte, cu bicicleta în spate, sunt chiar foarte obișnuită cu asta. Așa poți vedea frumusețea și crestele munților. Este o cursă foarte grea, dar cred că este uimitor să vezi toate traseele și mi-ar plăcea ca mai multe femei amatoare să vină să concureze. Cu siguranță voi recomanda această competiție, fiind ceva inedit și frumos în topul concursurilor pe etape din lume„, a spus Catriona Sutherland, care este o concurentă cu multă experiență și ghid în ciclism montan, totodată colaboratoare a mai multor publicații străine, printre care și International Mountain Bike Magazine.

În ultima etapă vremea a fost mult mai bună, dându-le ocazia tuturor să admire peisajele uimitoare ale munților Bucegi și Piatra Craiului, iar soarele le-a zâmbit tuturor la sosire. Tot duminică, 24 septembrie, a avut loc și o cursă de numai o zi, 1-day Challenge, dedicată celor care nu au putut lua parte la toate etapele 4-day EPIC. Învingători de la cursa de o zi, nivel Amatori, sunt: Lucian Neaga (19+ ani), Vasile Dorin Crăciunescu (40+ ani) și Valerie Cassecuelle (19+ ani).


După cele 4 zile de concurs, a avut loc festivitatea oficială de premiere, riderii de la Elite primind sume între 500 și 2.050 euro și diferite produse oferite de sponsori, valoarea totală a premiilor în cadrul CARPATHIAN MTB EPIC fiind de aproape 30.000 euro. Rezultatele Etapei 1, 2 și 3 pot fi consultate pe pagina oficială a evenimentului, AICI.

În cadrul evenimentului, în zona de Start/Finish cicliștii au avut un cort special amenajat de Gatorade pentru încălzire înainte de curse, dar și o serie o serie de circuite externe asigurate de Cheile Grădiștei – Fundata, un cort dedicat verificărilor tehnice și reparațiilor efectuate de Ambulanța de Biciclete, și au beneficiat de serviciul Bike Wash asigurat de BOSCH, unde bicicletele au fost bine curățate în fiecare zi. Energia și hidratarea concurenților au fost asigurate de Banca Transilvania cu băuturi fresh, de GoldNutrition prin produse speciale de nutriție și de Gatorade, care a oferit băutura sportivă în Race Village, cât și pe trasee. SUUNTO a fost prezent cu produse de cronometrare, utile în concurs. După curse, toată lumea s-a relaxat și distrat în cadrul cinelor tematice oferite de Tuborg și Kaufland X-trem: au mâncat bunătăți tradiționale, au povestit aventurile de peste zi la un foc de tabără și s-au delectat cu muzică autentică românească și dansuri populare. Pe trasee, punctele de alimentare au fost asigurate de Kaufland X-trem și dotate cu fructe, apă, geluri energizante și băutură sportivă Gatorade.

Spectatorii și susținătorii riderilor au urmărit LIVE timp de 3 zile întreaga acțiune, pe Youtube și pagina Facebook Riders Club. În plus, în fiecare seară, pe durata celor 3 zile de concurs, 22-24 septembrie, au fost programate emisiuni în direct cu rezumatul etapelor CARPATHIAN MTB EPIC, susținute de Alex Ciocan și Cătălin Sprînceană. Acestea sunt difuzate pe Pro X – Sport.ro, Telekom Sport și TVR HD, iar programul transmisiunilor TV și Live a fost publicat pe pagina oficială a evenimentului www.carpathianmtb.ro/ro.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut prin cap!”
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut…
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING |
BREAKING | "Acord". Mohamed Salah a spus "da" şi semnează până în 2028!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Reacţia unui danez când gustă pentru prima dată răcitură
Reacţia unui danez când gustă pentru prima dată răcitură
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×